ARTICOLE

Ce este aparatul dentar de contenţie? Când am nevoie de un mijloc de contenţie ?

La finalul tratamentului ortodontic, după îndepărtarea aparatului dentar este necesară aplicarea unor aparate de contenţie. Rolul acestor aparate este de a menţine şi consolida noua poziţie a dinţilor obţinută cu ajutorul aparatului dentar fix.

Aparatele de contenţie se realizează de către tehnicianul dentar pe baza amprentei (mulajului) luate de medicul ortodont odată ce brackeţii sunt îndepărtaţi.

În cazul în care aparatul de contenţie nu este aplicat, dinţii îşi vor modifica poziţia.

Purtarea aparatului de contenţie este obligatorie timp de 6 luni, 24h pe zi, iar apoi noaptea încă 6 luni, ulterior fiind purtat doar 2-3 nopţi pe săptămână.

Prin folosirea aparatului dentar de contenţie se face un pas important pentru păstrarea dinţilor aliniaţi şi a zâmbetului pe care vi l-aţi dorit.

Cele mai comune aparate dentare de contenţie sunt:

  • retainer-ul fix
  • gutiera
  • plăcuţa Hawley
  • clear bow-ul

Retainerul fix

  • este format dintr-un arc metalic împletit, aplicat pe partea dinspre limbă a dinţilor
  • nu este vizibil în timpul vorbirii
  • este fin şi neted, nu incomodează şi cu care pacientul se obişnuieşte repede
  • nu poate fi îndepărtat de către pacient
  • pacientul trebuie să aibă grijă să nu se desprindă
  • este frecvent recomandat în cazul dinţilor mandibulari

Plăcuţa Hawley

  • este un aparat din acrilat care vine în contact cu bolta palatină care prezintă un arc metalic pe suprafaţa exterioară a dinţilor
  • este foarte rezistent
  • necesită o scurtă perioadă de acomodare, în prima zi afectează uşor vorbirea, de aceea medicul ortodont recomandă citirea unui text cu voce tare timp de o oră
  • se aplică şi se îndepărtează de către pacient
  • în timpul vorbirii se observă arcul metalic
  • poate fi reparat la nevoie

Gutiera

  • este o folie transparentă confecţionată dintr-un material plastic
  • este estetică
  • este foarte subţire
  • nu este foarte rezistentă, se poate fractura
  • nu poate fi reparată sau lipită
  • necesită înlocuire în cazul în care se tratează cariile, deoarece nu se va mai potrivi

Clear bow

  • este cel mai modern aparat dentar de contenţie
  • estetică înaltă, fiind un aparat din acrilat transparent care are un arc transparent pe suprafaţa exterioară a dinţilor
  • este foarte rezistent
  • necesită o scurtă perioadă de acomodare, în prima zi afectează uşor vorbirea, de aceea medicul ortodont recomandă citirea unui text cu voce tare timp de o oră
  • se aplică şi se îndepărtează de către pacient
  • poate fi reparat la nevoie
  • nu se observă în timpul vorbirii, arcul care acoperă dinţii fiind transparent

Ce pot simţi după aplicarea aparatului de contenţie?

  • Uşor disconfort
  • Hipersalivaţie
  • Pronunţarea mai dificilă a anumitor cuvinte, de aceea medicul ortodont recomandă cititul cu voce tare timp de o oră, rar şi clar imediat după aplicare.

Ce se întâmplă dacă nu-mi port aparatul de contenţie?
Există risc de recidivă, dinţii se pot deplasa sau înghesui.

Cum îngrijesc aparatul de contenţie?

  • Se spală zilnic cu periuţa
  • De câteva ori pe săptămână se menţine într-o soluţie de apă caldă cu o tabletă(Corega), oxigenul activ eliberat având rolul de a distruge microbii
  • Igienizarea în cabinetul stomatologic o dată la 6 luni

Recomandări:

  • Nu purtaţi aparatul de contenţie în timpul meselor. Cât timp aparatul nu este purtat, trebuie păstrat în cutiuţă, niciodată în şerveţel pentru a nu-l arunca.
  • Adresaţi-vă regulat medicului ortodont, o dată la 6 luni pentru controlul periodic şi pentru a vă depista eventuale afecţiuni dentare incipiente.
  • Nu uitaţi de igienizarea profesională(detartraj+air flow+periaj) o dată la 6 luni.