STOMATOLOGIE PEDIATRICĂ

  • Medicina dentară pediatrică este ramura medicinei dentare care se ocupă cu tratamentul dinţilor la copii.

  • Dinţii de lapte

    au o mare influenţă asupra dinţilor permanenţi, astfel este important a se realiza controale periodice pentru a preveni afecţiuni dentare ulterioare.

  • Este important ca primul contact cu medicul stomatolog să fie la o vârstă cât mai fragedă pentru familiarizarea treptată cu cabinetul stomatologic, încă de la erupţia primului dinte de lapte, înaintea apariţiei durerilor dentare sau a necesităţii unor manopere laborioase.
  • În cadrul primei vizite este recomandat ca unul dintre părinţi să fie alături de copil, pentru ca acesta să se poată simţi în siguranţă. În următoarele şedinţe este preferabil ca micul pacient să stea în cabinet fără aparţinători pentru consolidarea relaţiei medic-pacient. În plus, este dificil pentru micul pacient să fie atent la două persoane simultan (medic şi părinte).
  • STOMATOLOGIE PEDIATRICĂ

    la copii este diferit comparativ cu tratamentul adultului, copiii necesitând a fi trataţi de medici specialişti în Pedodonţie.

  • Vocea medicilor noştri este calmă, iar în timpul tratamentelor distragem atenţia copilului cu scurte povestioare. Pentru a stimula micul nostru pacient, la sfârşitul manoperei îl apreciem cu diplome şi abţibilduri.
stomatologie-copii cluj
stomatologie-copii cluj

Stress-ul resimţit de unii copii îl combatem prin:

Proiectarea de desene animate în cabinet
100%
Culorile neutre din cadrul centrului stomatologic
100%
Muzica din sala de aşteptare
100%
Vocea medicilor noştri este calmă
100%
Str. Caracal, nr. 3, Cluj Napoca
0734 198 681